Image
Our Mission Banner
Noi suntem BE-KINDTM.
Body

Iar acesta nu este doar un nume inteligent pentru o marcă. Este o stare de spirit. Este o comunitate. Este o mișcare. Şi s-a născut integral din misiunea noastră: de a face lumea puțin mai bună cu câte o gustare și o faptă de bunătate. Pentru că noi credem că avem puterea să schimbăm lumea atunci când suntem buni, când ajutăm pe cineva, când alegem binele,. Aceasta este reţeta noastră pentru succes. Şi am fi bucuroși să ni te alături.

Mission Slider 2

Credem că bunătatea are puterea să schimbe lumea – de aceea, echipa noastră se implică în acțiuni de voluntariat în comunitățile locale pe tot parcursul anului!

Mission Slider 1

Empatico este un instrument care face parte din The BE- KIND Foundation, și care permite profesorilor și elevilor să exploreze lumea prin experiențe care stimulează curiozitatea, bunătatea și empatia.

Mission Slider 3

Credem că, atunci când te simți bine în interior, îți dorești eliberezi această energie pozitiva și în exterior. Astfel, folosim batoanele noastre pentru a inspira acte de bunătate. Pentru a avea grijă de comunităţi. Şi pentru a susține misiunea noastră.

Article
Fondator și CEO BE-KIND™
daniel-lubetzky_portrait_opt_04_01_19.png

Daniel Lubetzky este fondatorul şi directorul BE-KIND. Totodată este puțin mai mult de atât. Este un campion al afacerilor pentru care profitul nu este totul. Este un antreprenor social vizionar, a cărui misiune este de a construi punţi între oameni. Este şi autorul bestseller-ului - conform New York Times - Do The KIND Thing. 

Află mai multe și inspiră-te